Uneori, când cei mici fac niste chestii de care noi, adulții, suntem foarte mândrii simțim nevoia să-i recompensăm cu ceva mai mult decât o laudă sau o mângâiere. Una e să-i facă curat în camera lui și alta e ca după ce termină la el să aranjeze și toate cărțile din biblioteca după autori si edituri. Una e să-și facă lecțiile lui și alta e să-l vezi că-l meditează și pe puștiul de vis-a-vis. Una e să-i ceri să meargă la magazinul din colț să-ți ia bulion și alta e să vină să-ți aducă și rest. Ok, asta cu restul am exagerat-o, de obicei copiii aduc tot restul, dar se uită atent atunci când îl iei poate, poate uiți ceva în palma lor.
Oricât de mândrii am fi de ei, părerea mea este că înainte de a fi tentați să le oferim bani pentru faptele lor bune, ar fi bine să luăm în calcul alte premii. Cum ar fi, de exemplu, ce credem noi că și-ar cumpăra ei de banii pe care inițial am fi tentați să-i oferim. Dacă noi credem că-și va lua o ciocolată, ar fi indicat ca în loc de bani să-i oferim o…ciocolată. Dacă bănuim că-l interesează un joc, o carte, o prăjitură, ideal este să-i oferim noi, direct, ceea ce-și dorește.
Parerea mea este că recompensarea copiilor cu bani ar trebui introdusă undeva pe la 12-13 ani, și chiar și atunci, sau mai ales atunci, urmărit cursul acelor bani. Eventual oferit chiar un buget saptamanal și urmărit cum îl gestionează copilul. Dar asta vom discuta într-un articol separat legat despre cum îi învățăm valoarea banilor. 
Deocamdată noi am procedat așa: dacă fetele citesc o carte şi sunt în stare să mi-o povestească, mergem la un loc de joacă care lor le place mult. Tot ca şi recompensă primesc hainele care le plac sau cărţi pe care altfel nu le-aş lua, gen “Cum sa devin populara” sau mai ştiu eu ce. 
Sunt multe lucruri pe care copiii mei le fac fără nicio răsplata materială imediată. Ele ştiu că de învăţat, învaţă pentru ele şi se bucură de fiecare rezultat bun obținut. Mai ştiu şi că e musai să fie politicoase, să-i ajute pe ceilalţi copii sau să-şi ţină ordine în cameră. Asta cu ordinea nu prea le reuşeşte dar perseveram, aplicăm pedepse…
Subiectul ăsta este vast. Ideea, pe care am vrut să o aduc în discuție azi, este că recompensarea faptelor bune este importantă, însă până la o vârstă e bine ca ea să nu implice direct banii.
Despre Nina
Chiar ma gandeam la treaba asta, si imi dadeam seama ca la o varsta asa frageda e bine sa nu isi pateze valorile cu bani. In schimb, o recompensa trebuia sa aiba. E buna metoda ta.
@DrawForJoy- e buna, dar nu stiu cat timp ma voi mai putea tine de ea. Copilele cresc si odata cu ele se modifica si modul de a le recompensa.
sa stii ca pedepsele pentru lipsa ordinii in camera nu le va ajuta sa fie ordonate pe viitor. mama ma exaspera foarte rau, imi scotea gramada toate hainele din sifonier sau caietele din birou si ma punea sa le asez, traind cu impresia ca asta ma va face sa fiu ordonata. foarte gresit, nu a rezolvat nimic, ma bucur enorm de dezordine si acum, e a mea, ma descurc in dezordine si am impresia ca irosesc energie si timp sa tin mereu ordine. la anumite intervale fac cu placere ordine, dar mi-e imposibil sa o pastrez mai mult de o zi. cel mai bine este de explicat ca asa cum isi tin ordinea acum, asa vor fi si in viata, in profesia lor si in felul in care vor asimila cunostinte importante… adica ele vor sa aiba o viata dezordonata sau sa o tina cat de cat in ordine? si alt lucru important e ca dezordinea nu inseamna lipsa curateniei, ca sunt doua lucruri separate.
probabil ca gresesc cu ele, si eu eram tot asa cand eram copil (bine, parca eram totusi un pic mai ordonata) si acum nu imi explic cum puteam trai in dezordinea aia. Pe mine cred ca m-a schimbat faptul ca la mama pe birou era mereu ordine si la mine nu.